Moștenirea unui apartament vine, de cele mai multe ori, într-un moment dificil pentru familie.
Înainte să te gândești la vânzare, apar multe întrebări:
- Ce acte îmi trebuie?
- Pot să îl vând dacă succesiunea nu este finalizată?
- Ce se întâmplă dacă sunt mai mulți moștenitori?
Din experiența noastră, mulți proprietari amână aceste răspunsuri, iar apartamentul rămâne luni sau chiar ani nefolosit. Între timp apar cheltuieli, întreținere, taxe și, uneori, neînțelegeri între moștenitori.
Dacă ai moștenit un apartament în Baia Mare și te gândești să îl vinzi, acest ghid te va ajuta să înțelegi pașii pe care îi ai de făcut și greșelile pe care merită să le eviți.
Pot vinde apartamentul înainte de finalizarea succesiunii?
Una dintre întrebările pe care le primim cel mai des este:
„Pot să pun apartamentul la vânzare dacă succesiunea nu este finalizată?”
Răspunsul este da, însă este important să înțelegi în ce condiții.
Până la finalizarea succesiunii, persoanele îndreptățite la moștenire au calitatea de posibili succesibili, nu de proprietari înscriși în acte. Din acest motiv, apartamentul poate fi promovat, se pot organiza vizionări și chiar se pot purta negocieri cu un potențial cumpărător.
Totuși, contractul de vânzare-cumpărare poate fi încheiat numai după finalizarea succesiunii și după înscrierea dreptului de proprietate pe numele moștenitorului sau al moștenitorilor.
Din experiența BAYZA
În multe situații, promovarea începe încă din perioada în care succesiunea este în desfășurare. Dacă toate părțile cunosc situația juridică și documentele sunt pregătite din timp, vânzarea poate fi finalizată mult mai rapid după încheierea succesiunii.
✔️ Recomandarea BAYZA
Nu aștepta finalizarea succesiunii pentru a începe să te informezi sau să pregătești vânzarea. În multe cazuri, promovarea poate începe din timp, iar cumpărătorul potrivit poate fi găsit chiar înainte ca succesiunea să fie finalizată.
Cât costă succesiunea?
O altă întrebare pe care o auzim frecvent este:
„Cât costă o succesiune?”
Nu există un răspuns valabil pentru toate situațiile.
Costurile unei succesiuni nu reprezintă o taxă fixă. Acestea sunt calculate de notar, în conformitate cu prevederile legale, în funcție de valoarea masei succesorale și de particularitățile fiecărui dosar.
Din acest motiv, suma poate diferi de la un caz la altul.
Din experiența BAYZA
De multe ori, proprietarii pornesc de la informații primite de la rude sau prieteni. În practică, două succesiuni aparent asemănătoare pot avea costuri diferite.
✔️ Recomandarea BAYZA
Nu lua decizii bazându-te pe sume auzite de la alte persoane. Solicită notarului o estimare raportată la situația ta, pentru că fiecare succesiune este diferită.
Renunțarea la moștenire are un termen legal
Mulți cred că pot decide oricând dacă acceptă sau renunță la o moștenire.
În realitate, legea prevede un termen pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală.
Dacă intenționezi să renunți la moștenire, este important să te informezi și să consulți notarul înainte de expirarea termenului legal.
Din experiența BAYZA
Am întâlnit persoane care au aflat prea târziu că există un termen legal pentru exprimarea opțiunii succesorale.
✔️ Recomandarea BAYZA
Nu amâna această decizie. Dacă există neclarități între moștenitori sau intenționezi să renunți la moștenire, discută cât mai repede cu notarul.
Renunțarea la moștenire este totală, nu parțială
O idee greșită pe care o întâlnim destul de des este:
„Renunț la apartament, dar păstrez terenul.”
În România, renunțarea la moștenire este totală, nu parțială. Nu poți alege la ce bunuri renunți și pe care le păstrezi.
Dacă renunți la moștenire, renunți la întreaga masă succesorală care ți s-ar fi cuvenit.
Așa că e mai bine ca înainte să iei o decizie, să consulți un notar public pentru ați lămuri toate aspectele.
Din experiența BAYZA
Mulți oameni cred că pot renunța doar la un apartament care necesită investiții și pot păstra celelalte bunuri moștenite.
În practică, lucrurile nu funcționează astfel.
✔️ Recomandarea BAYZA
Înainte de a decide că renunți la moștenire, discută cu notarul și înțelege toate consecințele înainte de a fi prea târziu.
Ce se întâmplă dacă printre moștenitori se află un minor?
Atunci când printre moștenitori se află un copil minor, procedura succesorală presupune reguli speciale.
Pentru dezbaterea succesiunii, se solicită Instanței de tutelă numirea unui curator special, care îl va reprezenta pe minor în cadrul procedurii succesorale.
De asemenea, pentru actele care privesc drepturile și interesele minorului este necesară încuviințarea Instanței de tutelă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile.
Aceste etape pot prelungi durata procedurii față de o succesiune în care toți moștenitorii sunt majori.
Din experiența BAYZA
Atunci când există un moștenitor minor, este recomandat ca familia să înceapă demersurile cât mai devreme. Procedura poate dura mai mult, iar acest lucru poate influența momentul în care apartamentul va putea fi vândut.
✔️ Recomandarea BAYZA
Dacă printre moștenitori se află un minor, discută neapărat cu notarul încă de la deschiderea succesiunii și pregătește din timp documentele necesare.
Ce acte sunt necesare pentru vânzarea unui apartament moștenit?
După finalizarea succesiunii, apare întrebarea firească:
„Ce acte îmi trebuie pentru a putea vinde apartamentul?”
Nu există o listă identică pentru toate situațiile.
În funcție de particularitățile fiecărui caz, notarul poate solicita documente suplimentare.
Totuși, de regulă, sunt necesare:
- actul de identitate al proprietarului sau al proprietarilor;
- certificatul de moștenitor;
- actele de proprietate ale imobilului;
- documentația cadastrală, dacă este necesară;
- certificatul de performanță energetică;
- certificatul de atestare fiscală, eliberat de Primărie, care se obține dacă impozitele și taxele locale sunt achitate la zi;
- adeverința eliberată de asociația de proprietari, din care rezultă că nu există datorii la întreținere (în cazul apartamentelor);
- extrasul de carte funciară pentru autentificare, solicitat de notar înainte de semnarea contractului;
- alte documente solicitate de notar, în funcție de situația concretă.
Și cumpărătorul va trebui să prezinte documentele solicitate de notar pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, inclusiv certificatul de atestare fiscală, eliberat de Primărie, care se obține dacă impozitele și taxele locale sunt achitate la zi .
Din experiența BAYZA
Cele mai multe întârzieri nu apar pentru că nu există cumpărători, ci pentru că lipsesc unul sau mai multe documente necesare vânzării. La BAYZA ne asigurăm întotdeauna că acestea sunt complete.
✔️ Recomandarea BAYZA
Înainte de a pune apartamentul la vânzare, verifică dacă toate obligațiile fiscale sunt achitate și dacă nu există restanțe către asociația de proprietari. Pregătirea documentelor din timp reduce riscul întârzierilor și oferă cumpărătorului mai multă încredere.
⚠️ Semnal de alarmă
Am întâlnit situații în care proprietarii au aflat chiar înainte de semnarea contractului că nu puteau obține certificatul fiscal deoarece existau impozite locale restante. O verificare făcută din timp poate evita astfel de întârzieri.
Ce se întâmplă dacă sunt mai mulți moștenitori?
Aceasta este una dintre cele mai întâlnite situații.
De multe ori, apartamentul este moștenit de doi, trei sau chiar mai mulți membri ai familiei.
În aceste cazuri, deciziile importante trebuie luate împreună.
Dacă toți moștenitorii sunt de acord cu vânzarea, procedura este, de regulă, simplă.
În schimb, dacă unul dintre moștenitori nu dorește să vândă sau nu poate fi contactat, situația se poate complica și este posibil să fie necesare demersuri juridice suplimentare.
Din experiența BAYZA
Cele mai ușoare tranzacții sunt cele în care toți moștenitorii discută și iau deciziile înainte ca apartamentul să fie promovat. Astfel se evită blocajele atunci când apare un cumpărător hotărât.
✔️ Recomandarea BAYZA
Dacă există mai mulți moștenitori, încercați să ajungeți la un acord înainte de începerea promovării.
Un cumpărător își poate pierde încrederea atunci când apar neclarități între proprietari după ce și-a exprimat intenția de a cumpăra.
Cum stabilești prețul corect?
Una dintre cele mai mari greșeli este stabilirea prețului doar pe baza anunțurilor găsite pe internet.
Prețurile afișate în platformele imobiliare reprezintă, de cele mai multe ori, prețurile cerute de proprietari, nu valorile la care apartamentele se vând efectiv.
Valoarea unui apartament moștenit este influențată de mai mulți factori, printre care:
- zona în care este situat;
- suprafața utilă și construită;
- compartimentarea;
- etajul;
- anul construcției;
- starea apartamentului;
- existența unui loc de parcare, garaj sau boxă;
- cererea existentă în piață.
Un preț prea mare poate ține apartamentul pe piață luni de zile, iar unul prea mic poate însemna pierderea unei sume importante.
Dacă dorești să înțelegi în detaliu cum se stabilește valoarea de piață a unei proprietăți, citește și ghidul nostru despre Cum stabilești prețul corect al unei proprietăți în Baia Mare.
Din experiența BAYZA
Apartamentele evaluate realist încă de la început atrag mai multe vizionări și, în multe cazuri, se vând într-un timp mai scurt decât cele promovate la un preț nerealist.
✔️ Recomandarea BAYZA
Nu stabili prețul doar comparând anunțurile de pe internet. O evaluare bazată pe piața locală și pe tranzacțiile similare oferă o imagine mult mai apropiată de valoarea reală a proprietății.
Cui îi revine responsabilitatea pentru documentele necesare vânzării?
După finalizarea succesiunii și găsirea cumpărătorului, urmează pregătirea documentelor necesare pentru semnarea contractului.
În practică, responsabilitățile sunt împărțite astfel:
- certificatul de atestare fiscală poate fi solicitat de proprietar sau poate fi obținut de notarul public;
- certificatul de performanță energetică este în sarcina vânzătorului;
- extrasul de carte funciară pentru autentificare este solicitat exclusiv de notarul public;
- data semnării contractului este stabilită de comun acord între vânzător, cumpărător și notar.
Din experiența BAYZA
O bună organizare a documentelor înainte de stabilirea datei semnării reduce semnificativ riscul amânărilor.
✔️ Recomandarea BAYZA
Verifică împreună cu notarul că toate documentele sunt pregătite înainte de stabilirea datei semnării contractului.
Cine plătește taxele și cheltuielile tranzacției?
O altă întrebare pe care o primim frecvent este:
„Cine plătește taxele notariale?”
În practica tranzacțiilor imobiliare, cheltuielile sunt împărțite între vânzător și cumpărător.
Vânzătorul (moștenitorul sau moștenitorii) suportă, de regulă:
- impozitul datorat pentru transferul dreptului de proprietate, dacă acesta este datorat potrivit legii;
- costul extrasului de carte funciară pentru autentificare;
- costul certificatului de performanță energetică.
Cumpărătorul suportă, de regulă:
- onorariul notarial pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare;
- taxele de publicitate imobiliară necesare înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.
Din experiența BAYZA
Atunci când fiecare parte cunoaște din timp costurile pe care le are de suportat, tranzacția decurge mai ușor și fără discuții neplăcute în ziua semnării.
✔️ Recomandarea BAYZA
Solicită notarului o estimare a costurilor înainte de semnarea contractului, astfel încât atât vânzătorul, cât și cumpărătorul să își poată planifica bugetul.
Cât durează vânzarea unui apartament moștenit?
Nu există un termen standard.
Durata diferă de la un caz la altul și depinde de mai mulți factori:
- finalizarea succesiunii;
- existența unui moștenitor minor;
- numărul moștenitorilor;
- pregătirea documentelor;
- stabilirea unui preț corect;
- interesul cumpărătorilor pentru proprietate.
Unele apartamente se pot vinde într-un timp relativ scurt, iar altele pot rămâne mai mult timp pe piață, în funcție de aceste elemente.
Un alt aspect care poate influența durata vânzării este modul în care proprietatea este pregătită înainte de promovare. Dacă vrei să afli ce merită verificat înainte de publicarea anunțului, citește și ghidul nostru:
Din experiența BAYZA
În cele mai multe cazuri, întârzierile nu sunt cauzate de lipsa cumpărătorilor, ci de documente incomplete sau de neclarități între moștenitori.
✔️ Recomandarea BAYZA
Începe pregătirea documentelor cât mai devreme și stabilește un preț realist. Aceste două aspecte influențează în mod direct durata procesului de vânzare.
Cele mai frecvente greșeli
Din experiența noastră, cele mai întâlnite greșeli sunt:
- amânarea dezbaterii succesiunii;
- promovarea proprietății fără clarificarea situației juridice;
- stabilirea unui preț nerealist;
- lipsa unor documente necesare;
- neînțelegeri între moștenitori;
- existența unor datorii la impozitele locale sau la întreținere;
- lipsa unei comunicări clare cu cumpărătorul privind stadiul succesiunii.
Una dintre cele mai frecvente cauze pentru care o proprietate rămâne mult timp în piață este stabilirea unui preț nerealist. Dacă vrei să înțelegi de ce unele locuințe se vând în câteva zile, iar altele rămân luni întregi la vânzare, citește și articolul:
Din experiența BAYZA
Aproape toate problemele care apar într-o tranzacție pot fi prevenite printr-o bună pregătire și printr-o comunicare deschisă între toate părțile implicate.
✔️ Recomandarea BAYZA
Nu grăbi procesul și nu lăsa lucrurile importante pentru ultimul moment. O tranzacție bine pregătită inspiră încredere cumpărătorului și are șanse mai mari să se finalizeze fără întârzieri.
Concluzie
Vânzarea unui apartament moștenit nu înseamnă doar găsirea unui cumpărător.
Înainte de toate, este important ca situația juridică să fie clarificată, documentele să fie pregătite, iar toți moștenitorii să cunoască pașii care urmează.
O bună organizare încă de la început poate reduce timpul necesar vânzării și poate evita multe dintre problemele care apar pe parcursul tranzacției.
Indiferent dacă succesiunea este deja finalizată sau se află încă în desfășurare, fiecare caz are particularitățile sale.
De aceea, este recomandat să colaborezi cu profesioniști care îți pot explica procedura și te pot ajuta să iei deciziile potrivite.
La BAYZA Imobiliare, credem că o tranzacție reușită începe cu informații corecte, transparență și o bună pregătire.
Tranzacții corecte. BAYZA
Vezi proprietățile disponibile în Baia Mare
Dacă ești în căutarea unei proprietăți în Baia Mare sau în județul Maramureș, explorează ofertele disponibile în portofoliul BAYZA Imobiliare:
Articole recomandate
Articol scris de echipa BAYZA Imobiliare
© 2026 BAYZA Imobiliare. Toate drepturile rezervate. Reproducerea integrală sau parțială a acestui articol este permisă doar cu menționarea sursei.